Căpușele nu mai sunt doar o problemă de vară. Schimbările climatice din ultimii ani au împins sezonul lor activ tot mai devreme în primăvară și tot mai târziu în toamnă, iar în iernile blânde unele specii rămân active chiar și în ianuarie sau februarie.
Specialiștii în parazitologie veterinară atrag atenția că temperatura de activare a căpușei comune (Ixodes ricinus) este de circa 5-7 grade Celsius, nu 20, cum cred mulți stăpâni de animale.
Asta înseamnă că prima ieșire la plimbare printre iarbă sau în parc, indiferent de lună, poate fi suficientă pentru ca un câine sau o pisică cu acces în exterior să se întoarcă acasă cu una sau mai multe căpușe fixate.
De ce contează mai mult decât pare
Căpușa nu doare la mușcătură, iar animalele o tolerează fără semne vizibile de disconfort. Problema apare în zilele și săptămânile care urmează. Prin salivă, căpușele pot transmite agenți patogeni serioși: Borrelia burgdorferi (boala Lyme), Babesia canis (babesioza), Anaplasma phagocytophilum (anaplasmoza) sau Ehrlichia canis (ehrlichioza). Babesioza, în special, poate evolua rapid la câini și poate pune viața în pericol fără tratament veterinar de urgență.
La pisici, riscul de boli transmise de căpușe există, dar pisicile de interior sunt mai puțin expuse decât câinii. Pisicile cu acces în exterior, mai ales cele care vânează rozătoare sau stau în grădini cu vegetație înaltă, au un risc comparabil.
Reținerea că „noi stăm la bloc, n-avem problemă” este înșelătoare. Câinii care ies zilnic în spațiile verzi din orașe, parcuri sau la marginea pădurilor sunt expuși în mod constant, iar căpușele pot fi aduse în casă și pe haine sau pe talpă.
Cum se face protecția corectă
Protecția împotriva căpușelor se împarte în două direcții: prevenția (adică împiedicarea căpușei să se fixeze sau să supraviețuiască pe animal) și verificarea mecanică după fiecare ieșire.
Verificarea manuală rămâne obligatorie indiferent de produsul folosit. Căpușele preferă zonele cu piele subțire: în jurul gâtului, la baza urechilor, în axile, între degete și în zona inghinală. La câini cu blană lungă și deasă, controlul trebuie să fie metodic, cu pieptenul. La pisici, de multe ori ele se îngrijesc singure și pot elimina căpușele înainte să le găsiți, dar asta nu înseamnă că infestarea nu a existat.
Îndepărtarea unei căpușe deja fixate se face cu o pensetă specială sau cu un cârlig de extracție, prinzând-o cât mai aproape de piele și trăgând uniform, fără răsucire. Nu se aplică substanțe pe căpușă (vaselină, alcool, ulei) înainte de extracție, deoarece stresarea parazitului crește riscul de eliminare a salivei infectate.
Prevenția farmacologică este esențială pe toată durata sezonului extins. Există mai multe forme disponibile: pipete spot-on, zgărzi antiparazitare, tablete sau comprimate masticabile și spray-uri. Fiecare categorie are avantaje și dezavantaje în funcție de stilul de viață al animalului (câine care înoată frecvent, pisică cu acces exterior etc.) și de preferința stăpânului. O privire atentă la produse antiparazitare externe arată că oferta disponibilă acoperă ambele specii, dar cu formulări diferite, adaptate fiecăreia.
Intervalele de aplicare variază de la produs la produs: unele pipete sunt eficiente o lună, zgărzile pot oferi protecție trei până la opt luni, iar comprimate precum fluralaner (cunoscut sub marca Bravecto) acționează până la 12 săptămâni la câini. Veterinarul este cel care poate stabili cel mai bun protocol în funcție de animalul concret, zona geografică și obiceiurile zilnice ale acestuia.
Atenție critică dacă ai acasă și câini, și pisici
Acesta este punctul pe care mulți stăpâni îl ignoră și care poate fi, literalmente, fatal.
Multe produse antiparazitare externe destinate câinilor conțin piretroizi de sinteză, în special permetrină, sau alte substanțe din aceeași clasă chimică (cypermethrin, deltamethrin, tetramethrin). Aceste substanțe sunt sigure pentru câini, dar sunt extrem de toxice pentru pisici. Metabolismul felin nu dispune de enzimele necesare pentru a procesa piretroizii, iar expunerea poate provoca tremurături severe, convulsii și moarte.
Pericolul nu vine doar din aplicarea directă a unui produs de câine pe pisică (un scenariu pe care puțini stăpâni l-ar face deliberat), ci din contactul indirect: dacă pisica se freacă de câinele proaspăt tratat sau îi linge blana înainte ca soluția să se fi uscat complet pe piele, poate ingera o doză suficientă pentru a declanșa o intoxicație.
Regula de siguranță, confirmată de protocoalele veterinare: după aplicarea unui produs cu piretroizi pe câine, cei doi trebuie izolați minimum 12-24 de ore, până când soluția este complet absorbită și uscată.
Dacă ai o gospodărie cu ambele specii, alege produse certificate separat pentru pisici, pe bază de substanțe sigure feline, cum ar fi imidacloprid, selamectin sau fluralaner în formularea dedicată pisicilor. Veterinarul poate face această recomandare după consultarea fișei animalului.
Ce înseamnă sezonul extins în practică
Sfatul clasic de a începe protecția în mai și a o opri în septembrie nu mai corespunde realității climatice actuale. Datele din practica veterinară din ultimii ani arată că primele cazuri de babesioza la câini apar uneori încă din martie, iar ultimele din noiembrie sau chiar decembrie în zonele de câmpie și sud ale țării.
Recomandarea ESCCAP (ghiduri 2024-2025, adoptate și în România) este că protecția împotriva căpușelor la câini activi cu acces în exterior ar trebui menținută pe toată perioada în care temperaturile nu scad sub 5 grade Celsius, și reluată prompt la primul semnal de temperaturi pozitive primăvara. Pentru animalele care trăiesc la munte sau în zone cu ierni lungi, intervalul este mai îngust, dar nu nul.
Pisicile cu acces permanent în exterior, în special în grădini cu vegetație înaltă sau la case de la țară, au un profil de risc similar și beneficiază de protecție continuă în sezoanele calde.
Indiferent de tipul de produs ales, nicio schemă de prevenție nu înlocuiește verificarea manuală după plimbările în natură și consultul veterinar periodic, mai ales dacă animalul prezintă semne de oboseală, lipsa poftei de mâncare sau febră în zilele care urmează unei ieșiri în zone cu risc.
